Transport de marfă fără acte în regulă, depistat pe DN6

Un bărbat de 35 de ani, din județul Olt, a fost oprit în trafic în această dimineață, în jurul orei 08.40, de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe DN6.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că acesta efectua un transport de marfă fără a respecta condițiile legale prevăzute de OG 37/2007, referitoare la perioadele de conducere, pauzele și timpul de odihnă al șoferilor profesioniști, precum și la utilizarea aparatelor de înregistrare a activității.
Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6.000 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au dispus retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare ale vehiculului.
De asemenea, autovehiculul a fost imobilizat până la remedierea neregulilor constatate.
S-ar putea să te mai intereseze
Mascații de la trupele speciale au intrat în casă peste [...]
O femeie din Alba a ajuns la spital la scurt [...]
Colectivul Jandarmeriei Mehedinți s-a mărit! Începând cu data de 15 octombrie, [...]



