O bătrână a leșinat după ce mascații au intrat din greșeală în casa sa
Mascații de la trupele speciale au intrat în casă peste doi bătrâni bolnavi, la Carei, județul Satu Mare, după ce au greșit adresa, relatează publicața Opinie de Carei. Miercuri la ora 6.00 dimineața, mascații de la Jandarmerie au forțat ușa unui apartament situat la etajul patru al unui bloc, în cadrul unei acțiuni împotriva traficanților de droguri. Numai că suspectul de trafic de droguri locuia un etaj mai jos. În apartamentul în care jandarmii au forțat ușa de la intrare locuiau doi vârstnici. Femeia, de spaimă, a leșinat. Realizând gafa, jandarmii au sunat la 112, chemând ambulanţa. Jandarmii au menționat că mascații au recurs la spargerea ușii pentru inițial au bătut la ușă și nu a răspuns nimeni.