Ziua Internațională a Nonviolenței, marcată de polițiștii din Mehedinți

Astăzi, 2 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Mehedinți au desfășurat activități educative la Biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu”, în cadrul proiectului „Scoate violența din anonimat”, parte a campaniei naționale „Tăcerea e tot violența. Vocea ta e soluția”.
La întâlnire au participat elevi și profesori de la Școala Gimnazială nr. 14 și Liceul „Decebal” din Drobeta-Turnu Severin.
Polițiștii au discutat cu elevii despre siguranța în mediul online, prevenirea consumului de substanțe interzise, consecințele comportamentelor negative și siguranța rutieră. De asemenea, au fost abordate teme legate de prevenirea violenței școlare, a abuzului, a traficului de minori și a exploatării, cu accent pe responsabilitatea și drepturile copiilor
Totodată, a fost prezentat site-ul www.sigurantascolara.ro, unde elevii, părinții și cadrele didactice pot găsi informații și recomandări utile privind siguranța școlară.
Activitățile de prevenire vor continua și în perioada următoare, polițiștii subliniind importanța colaborării pentru un climat educațional sigur.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu [...]
Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare [...]
Drobeta-Turnu Severin se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate [...]



