Drogată și obligată să practice prostituția: Calvarul unei minore din Mehedinți

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 40 de ani, cercetat pentru trafic de minori și trafic de droguri de risc.
Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, bărbatul, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate, de 14 ani, instituționalizată, ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale.
Victima ar fi fost adăpostită în două apartamente închiriate succesiv în Drobeta – Turnu Severin, unde ar fi fost determinată să practice prostituția, în folosul acestuia.
Totodată, pe perioada exploatării sexuale a persoanei vătămate minore, acesta i-ar fi oferit pentru consum, în mod repetat, canabis.
În urma percheziției efectuate de către polițiști, la locuința bărbatului au fost descoperite și ridicate diferite cantități de drog de risc (canabis), țigarete confecționate artizanal conținând canabis, precum și alte mijloace de probă.
La data de 15 aprilie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reținerea bărbatului, ulterior, la data de 16 aprilie 2026, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți și al reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
S-ar putea să te mai intereseze
Locuitorii comunei Bâcleș care dețin tractoare vor beneficia, în curând, [...]
Au fost demarate procedurile pentru începerea lucrărilor de modernizare a [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]



