Voluntarii ISU Mehedinţi au finalizat cursul de prim ajutor de bază

Voluntarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinţi, recrutați prin programul „Salvator din pasiune”, au încheiat cursul de acordare a primului ajutor de bază. Aceștia s-au alăturat echipei de salvatori în baza unui contract de voluntariat neremunerat, dovedind dorința de implicare activă în domeniul situațiilor de urgență.
Cursul introductiv a inclus 24 de ore de pregătire generală, oferind participanților o imagine de ansamblu asupra activităților desfășurate de pompieri. Ulterior, cursul de prim ajutor a cuprins 30 de ore de pregătire teoretică și practică, în urma cărora voluntarii au dobândit competențe esențiale precum recunoașterea situațiilor critice, aplicarea manevrelor de salvare și utilizarea defibrilatorului semi-automat.
Activitatea de pregătire continuă, voluntarii urmând să participe la sesiuni practice sub coordonarea pompierilor profesioniști. După parcurgerea unui total de 120 de ore de instruire, aceștia vor primi un certificat de voluntariat și vor putea accesa cursuri avansate de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare. Ulterior, vor putea participa efectiv la misiuni operative alături de echipajele ISU Mehedinţi.
Programul „Salvator din pasiune” a fost lansat în mai 2016, iar în prezent numără 130 de voluntari activi în județul Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii din cadrul Secțiilor [...]
Craiova se pregătește de sărbătoare la finalul lunii mai, când [...]
Un exercițiu de coordonare a intervenției în situații de urgență [...]



