UN NOU SHOW AVIATIC EXTRAORDINAR PE AERODROMUL DIN BALOTA

Un nou show aviatic “Drobeta Fly In”, aflat la ediția a XVIII-a, s-a desfășurat sâmbătă, pe Aerodromul Drobeta. Spectacolul organizat de Endre Molnar, Aeroclub România, cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți și al Primăriei Drobeta-Turnu Severin a strâns un public numeros, dornic să experimenteze zborul.
“Am participat cu încântare, ca de fiecare dată, că un astfel de eveniment se desfășoară în județul Mehedinți.
Spectacolul aeronautic a fost, deopotrivă, pentru cei mari și cei mici.
Lansări cu parașuta, motoparapantă, acrobații în înaltul cerului, toate efectuate de piloți experimentați ai Aeroclubului România, piloți care și-au ridicat pasiunea pentru zbor la rang de performanță și au venit, din toată țara, să încânte publicul din Mehedinți.
Felicitări, Endre Molnar și tuturor celor implicați în organizarea evenimentului!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
Ploile din ultima perioadă au venit ca o binecuvântare pentru [...]
Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați [...]
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat la deschiderea [...]



