Minor abuzat de tatăl său

Ultima Actualizare: octombrie 13, 2022Tags: ,

Caz șocant în județul Mehedinți! Un fost angajat al sistemului penitenciar și-ar fi violat copilul de 5 ani, luni de zile la rând, iar judecătorul a considerat că pedeaspa controlului judiciar pentru 60 de zile este de ajuns pentru faptele bărbatului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a înregistrat o plângere formulată de o femeie, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, cu privire la faptul că nepotul său, de 5 de ani, ar fi fost agresat sexual de către tată.

În cauză, cercetările au fost continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală,  rele tratamente aplicate minorului și viol, constând în faptul că în perioada iunie-septembrie 2022, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi întreținut în mod repetat acte de natură sexuală cu fiul său,  punându-i în primejdie dezvoltarea fizică,  intelectuală și morală.

De asemenea, în aceeași perioadă, profitând de imposibilitatea fiului său minor de a se apăra și a-și exprima voința, suspectul, ar fi întreținut cu acesta relații sexuale orale.

Față de bărbat a fost luată măsura preventivă de reținere pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin cu propunerea de arestare preventivă, propunere ce nu a fost însușită de instanța de judecată, fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Partajează acest conținut!