Tub metalic, folosit ca podeț, furat din localitatea Higiu

Poliția orașului Strehaia a fost sesizată ieri, 11 mai, de un bărbat de 35 de ani, din comuna Dumbrava cu privire la faptul că în noaptea de 9 spre 10 mai, persoane necunoscute au sustras un tub metalic, ce era folosit ca podeț la ieșirea din localitatea Higiu.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției oraș Strehaia, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, a fost identificat autorul furtului, un bărbat de 48 de ani, din comuna Dumbrava.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca la data de 13 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
S-ar putea să te mai intereseze
Un moment important pentru comunitatea din Mehedinți a fost marcat [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]
Astăzi, pe Drumul Național 56A, în localitatea Bucura, a avut [...]



