Ziua Armatei Române, marcată printr-un ceremonial militar-religios la Drobeta-Turnu Severin

Ziua Armatei Române a fost marcată duminică, 25 octombrie, printr-un ceremonial militar-religios organizat la Monumentul Eroilor din Drobeta-Turnu Severin, la care a participat și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, alături de reprezentanți ai autorităților civile și militare, parlamentari și membri ai comunității locale.
Cu acest prilej, au fost omagiați eroii care și-au sacrificat viața pentru libertatea, independența și integritatea României. Aladin Georgescu a transmis un mesaj de recunoștință față de militarii activi, veteranii și rezerviștii care au servit sau continuă să servească țara.
În discursul său, președintele Consiliului Județean Mehedinți a subliniat importanța păstrării memoriei eroilor și a transmiterii valorilor naționale către generațiile tinere. Totodată, acesta a evidențiat nevoia de unitate și solidaritate, într-un context internațional marcat de conflicte și provocări.
La final, Aladin Georgescu a mulțumit militarilor și familiilor acestora pentru devotamentul și sacrificiile lor și a transmis un mesaj de „La mulți ani!” Armatei Române.
S-ar putea să te mai intereseze
Tradițiile și gastronomia specifică Clisurii Dunării au fost celebrate sâmbătă, [...]
Polițiștii mehedințeni au fost prezenți sâmbătă, 24 octombrie, la Festivalul [...]
CS Drobeta a câștigat cu scorul de 3-0 partida disputată [...]



