Transport internațional de marfă, sancționat drastic pe DN6. Camion indisponibilizat pentru șase luni

Polițiștii din cadrul Poliția municipiului Orșova au aplicat sancțiuni severe unui șofer bulgar depistat în timp ce efectua transport internațional de marfă fără respectarea prevederilor legale.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, incidentul a avut loc duminică, 10 mai, pe DN 6, unde oamenii legii au oprit pentru control un ansamblu de vehicule condus de cetățeanul străin.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că transportul internațional de marfă era realizat fără respectarea condițiilor impuse de legislația în vigoare. Ca urmare, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 27.000 de lei.
De asemenea, autoritățile au dispus retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare ale vehiculului.
Ca măsură complementară, camionul a fost indisponibilizat pentru o perioadă de șase luni.
Polițiștii reamintesc operatorilor de transport importanța respectării normelor legale privind transportul rutier internațional, pentru siguranța traficului și desfășurarea legală a activităților comerciale.
S-ar putea să te mai intereseze
Pe data de 7 septembrie 2022 se împlinesc 58 de [...]
Blue Air a anunțat sistarea tuturor zborurilor care pleacă din [...]



