Tineri depistați consumând droguri în zona complexului de licee din Severin

Două infracțiuni cu patru autori, privind deținerea și consumul de substanțe interzise, constatate de jandarmii din Mehedinți, în mai puțin de 24 de ore, în apropierea Complexului Licee din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Faptele au fost reținute în sarcina a patru bărbați, cu vârste între 21 si 32 de ani, care au fost depistați de jandarmi în timp ce consumau și aveau asupra lor pliculețe cu materie vegetală, care s-au dovedit a fi substanțe interzise. Cei patru au declarat oamenilor legii că au achiziționat materia vegetală pentru consum propriu de la persoane pe care nu le cunosc.
Pe numele celor în cauză, jandarmii au întocmit actele de sesizare, pe care le-au înaintat organelor competente în vederea continuării cercetărilor.
S-ar putea să te mai intereseze
Pierderi de 16,1 milioane lei în 2021 şi de 11,3 [...]
Cea de-a doua tranșă a voucherelor sociale din cadrul pachetului [...]
Apple va organiza azi, 7 septembrie, tradiționalul său eveniment de [...]



