Statul oferă noi ajutoare pentru încălzirea locuințelor

Ultima Actualizare: noiembrie 9, 2023Tags: ,

Autoritățile se pregătesc să pună în dezbatere publică un program asemănător celui Rabla pentru electrocasnice prin care românii vor putea să își schimbe sobele vechi cu unele mai eficiente energetic.

În prezent, statisticile arată că peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu sobe.Primele vizate sunt cele pe lemne, dar în program ar putea intra și cele pe brichete sau peleţi. Principalele comunități vizate ar fi cele din zonele de munte.

„Am discutat cu colegii de la Administrația Fondului pentru Mediu și ne pregătim să inițiem un program pilot, prin care să scoatem acele sobe din casele românilor cu eficiență 20% sau 25%, acele sobe foarte vechi și să le înlocuim, acordând o finanțare ușoară, printr-un voucher, să le înlocuim cu sobe cu înaltă eficiență energetică, adică peste 90% eficiență. Asta va însemna nu doar un mediu mai curat în acele comunități, dar va însemna și o presiune mai mică pe fondul forestier, pentru că una e să arzi 10 milioane de metri cubi cu sobe cu o eficiență de 20% și alta e să arzi, să transformi în scrum mult mai puțin, având surse de încălzire de înaltă eficiență”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze

Recomandate de redactor