Slujbă arhierească și Cununie de argint la Biserica Maioreasa din Drobeta Turnu Severin

Ultima Actualizare: mai 15, 2023Tags: , ,

Duminică, 14 mai, numeroși credincioși din Drobeta Turnu Severin au participat la Sfânta Liturghie arhierească, ce a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, împreună cu un ales sobor de preoţi şi diaconi.
Slujba arhierească a început în jurul orei 9:00 în biserica Maioreasa, cea mai veche biserică din orașul Drobeta Turnu Severin. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul Psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.
Ierarhul împreună cu părinții slujitori au săvârșit slujba de mulțumire la împlinirea a 25 de ani de împreună-viețuire, numită în popor și cununia de argint, pentru părintele Claudiu-Ionuț Semenescu-Blidaru, Parohul Parohiei Adormirea Maicii Domnului-Maioreasa și protoiereul Protoieriei Drobeta Turnu Severin, și pentru doamna preoteasă Anca Semenescu.
Pentru sprijinul acordat părintelui Ionuț Semenescu în purtarea crucii de preot și în toată activitatea pastoral-misionară, Preasfințitul Părinte Nicodim a acordat doamnei preotese Anca Semenescu distincția „Crucea Mehedințeană pentru mireni”.

Partajează acest conținut!