Investiție de 3,2 milioane de lei pentru energie verde la trei obiective din Mehedinți

Consiliul Județean Mehedinți a depus un proiect de finanțare în valoare de aproximativ 3,2 milioane de lei, care prevede instalarea unor panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice la trei obiective aflate în administrarea instituției.
Investiția vizează Bazinul de Înot Drobeta, Muzeul Regiunii Porților de Fier și Casa de Oaspeți Gura Văii. Prin acest proiect, o parte din energia electrică necesară funcționării celor trei obiective ar urma să fie produsă din surse regenerabile și stocată pentru utilizare ulterioară.
Implementarea investiției ar contribui la reducerea cheltuielilor cu energia electrică, la creșterea eficienței energetice și la diminuarea dependenței de sursele convenționale de energie.
Cererea de finanțare a fost depusă în cadrul Fondului pentru Modernizare, prin programul destinat investițiilor în energie regenerabilă și capacități de stocare pentru autoconsum.
În cazul obținerii finanțării, proiectul ar permite modernizarea sistemelor energetice ale celor trei obiective și reducerea costurilor de funcționare.
S-ar putea să te mai intereseze
După săptămâni de intervenții desfășurate în condiții dificile, incendiile din [...]
Cruci monumentale de cinci metri, montate pe turlele Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin
Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din [...]
Doi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Drobeta [...]



