Se poate relua producția de apă grea la RAAN

Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, analizează instalațiile și echipamentele de producție a apei grele de la fosta uzină de profil Romag Prod de lângă Drobeta-Turnu Severin, din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), controlată tot de Ministerul Energiei și aflată în faliment de 8 ani, pentru o eventuală reluare a activității.
″Nuclearelectrica SA a început o analiză cu privire la evaluarea capacităților de producție a apei grele în România, sens în care între RAAN, reprezentată prin lichidatorul judiciar, și Nuclearelectrica SA se derulează activități de furnizare documente/informații privind o parte din activele aflate în cadrul Sucursalei Romag Prod. În aceste sens, în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2024, o delegație din partea Nuclearelectrica SA a fost prezentă la Sucursala Romag Prod. În perioada următoare, părțile urmează să stabilească și să identifice toate bunurile (imobile și mobile) care sunt considerate a fi de interes pentru reluarea capacităților de producție a apei grele în România″, se arată într-un document oficial al RAAN, citat de Profit.ro.
S-ar putea să te mai intereseze
Poliția cere ajutor pentru găsirea unei femei în vârstă de [...]