Kaufland din Drobeta-Turnu Severin rămâne închis. Urme de rozătoare, descoperite la un nou control
Magazinul Kaufland din Drobeta-Turnu Severin nu și-a reluat activitatea nici joi, 22 octombrie, după ce un nou control al inspectorilor pentru Protecția Consumatorilor ar fi evidențiat persistența problemelor de igienă.
Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți au revenit la unitatea comercială pentru a verifica dacă neregulile constatate inițial au fost remediate. În urma verificărilor, ar fi fost identificate în continuare materii fecale de rozătoare în incinta magazinului, astfel că unitatea nu a putut fi redeschisă.
Controlul inițial a fost declanșat în urma unei reclamații privind prezența excrementelor de rozătoare în hrana pentru animale cumpărată din magazin. În urma verificărilor, autoritățile au dispus oprirea temporară a activității până la remedierea deficiențelor.
Totodată, aproximativ 2.200 de kilograme de produse, în valoare estimată de 15.000 de lei, ar fi fost incluse într-un proces-verbal de distrugere.
Redeschiderea magazinului depinde de remedierea problemelor constatate și de îndeplinirea condițiilor impuse de autorități. Deocamdată, nu a fost comunicată o dată oficială pentru reluarea activității.
S-ar putea să te mai intereseze
Elevii Școlii Gimnaziale Prunișor au sărbătorit toamna printr-un festival dedicat [...]
CS Drobeta întâlnește vineri, 23 octombrie, formația CS Minerul Lupeni, [...]
Un accident rutier s-a produs în localitatea Dobra, unde un [...]



