Se asfaltează drumul dintre Gemeni si Dîrvari

Ultima Actualizare: iulie 26, 2024Tags: , , ,

S-a turnat primul strat (binder) pe ambele sensuri ale primilor 3 kilometri, de la Gemeni către Dârvari. Președintele Consiliului Județean Mehedinți, împreună cu senatorul PSD, Liviu Mazilu, au mers pe șantier, pentru a vedea cum decurg lucrările.

Lucrările sunt în grafic, fiind pregătiți pentru asfaltare alți 6 km. În paralel, pe 3,5 km din zona Obârșia de Câmp, se efectuează lucrări premergătoare asfaltării. De altfel, pe acest tronson, am avut o întâlnire cu primarul comunei Obârșia de Câmp, Marinela Dumitrele. Lungimea totală a traseului este de 12,741 km, 6,4 kilometri sunt pe raza comunei Dîrvari, iar 6,3 km sunt pe raza comunei Obîrșia de Câmp. Investiția este realizată de Consiliul Județean Mehedinți, cu fonduri europene atrase în cadrul Programului Regional S-V Oltenia. La finalul implementării proiectului va fi un drum modern, cu trei straturi de asfalt, trotuare, legături cu drumurile laterale, accese la proprietăți, rigole, stații de autobuz, la fel ca toate celelalte pe care am realizat astfel de investiții!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Partajează acest conținut!