Școala Poliției de Frontieră din Severin, stagiu de pregătire pentru combaterea traficului cu mașini furate

Școala Poliției de Frontieră din Drobeta-Turnu Severin a găzduit, în perioada 9–13 noiembrie 2026, un stagiu de pregătire dedicat combaterii traficului internațional cu autovehicule furate.
Activitatea a urmărit dezvoltarea competențelor profesionale ale participanților în identificarea și combaterea infracțiunilor transfrontaliere, prin aprofundarea metodelor și tehnicilor utilizate în acest domeniu.
Programul de pregătire a cuprins lecții interactive, dezbateri și exerciții practice privind examinarea documentelor și a autovehiculelor cu ajutorul echipamentelor specifice. De asemenea, au fost abordate teme precum evaluarea riscurilor, analiza comportamentală, tehnicile de intervievare și valorificarea informațiilor obținute în timpul controalelor.
Stagiul a pus accent atât pe dezvoltarea abilităților individuale, cât și pe consolidarea capacității de colaborare și de lucru în echipă, în vederea creșterii eficienței acțiunilor de combatere a traficului internațional cu autovehicule furate.
S-ar putea să te mai intereseze
Consilierii locali au votat, în ședință ordinară, prețul gigacaloriei, pentru [...]
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a [...]
Astăzi, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Complexului [...]



