Sărbătoare religioasă la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin

Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin a găzduit astăzi manifestările religioase dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, ocrotitorul spiritual al Episcopiei Severinului și Strehaiei, eveniment de mare însemnătate pentru comunitatea locală.
Sărbătoarea a fost marcată prin oficierea Sfintei Liturghii în sobor de ierarhi, cler și numeroși credincioși, într-un cadru de profundă trăire duhovnicească și comuniune. Atmosfera a fost una de unitate, credință și respect față de valorile spirituale și tradițiile creștin-ortodoxe.
La eveniment a fost prezent și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Totodată, ziua a coincis cu prăznuirea onomastică a Preasfințitului Părinte Nicodim, prilej de rugăciune și recunoștință pentru activitatea sa pastorală și misionară în cadrul eparhiei.
Manifestările religioase au reunit credincioși din întreg județul Mehedinți, confirmând importanța acestei sărbători în viața spirituală și comunitară a regiunii.
S-ar putea să te mai intereseze
Colonelul Adrian Zanfir și-a încheiat oficial cariera din cadrul Jandarmeriei [...]
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită la data de 13 [...]
Mai multe vagoane încărcate cu cărbune au deraiat vineri, 9 [...]



