Recomandările pompierilor mehedințeni pentru noaptea de Revelion

Ultima Actualizare: decembrie 29, 2022Tags:

În perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, peste 90 de pompieri mehedințeni vor fi zilnic la datorie pentru a răspunde prompt tuturor solicitărilor venite din partea cetățenilor, atât în domeniul situațiilor de urgență, cât și în acordarea primului ajutor calificat. Pentru eficientizarea timpului de răspuns, pompierii militari dispun de peste 45 de mijloace tehnice, fiind în măsură să asigure gestionarea optimă a situațiilor de urgență apărute, în vederea limitării pagubelor materiale și salvării de vieți. 

Premergător desfășurării activităților publice, organizate la trecerea dintre ani, în județul Mehedinți, specialiștii Inspecției de Prevenire au efectuat acțiuni de îndrumare și control la unitățile de alimentație publică (restaurante, săli de evenimente etc.), unde se așteaptă un număr mare de persoane, cu scopul de a verifica modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor și a celorlalte reglementări din domeniul situațiilor de urgență. Pentru noaptea de Revelion, instituția a emis un acord pentru organizarea unor jocuri de artificii, în cadrul activităților cultural-artistice organizate de autoritățile locale în zona de promenadă Crișan din Drobeta Turnu Severin.

Pompierii atrag atenția organizatorilor de evenimente asupra principalelor aspecte pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a tuturor activităților, respectiv:

• menținerea liberă, pe toată durata evenimentului, a tuturor căilor de evacuare, fiind strict interzisă atât blocarea sub orice formă a ușilor, cât și depozitarea de mobilier, decoruri artistice, sau orice alt obiect, care prin amplasarea lor, fie și temporară, poate reduce dimensiunea și gabaritul acestora;

• asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență, dar și a funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;

• instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția la locul de muncă.

Totodată, fac apel la cetățeni să nu utilizeze artificiile, petardele și alte mijloace pirotehnice în încăperi sau spații închise, balcoane, holuri de bloc și terase. Astfel de activități se vor desfășura în conformitate cu legislația în vigoare, în aer liber, cu respectarea distanței de siguranță față de oameni, clădiri, arbori și autovehicule. 

Partajează acest conținut!