Cupa Mehedinți la Înot, la a doua ediție, găzduită de Bazinul de Înot din Severin

Bazinul de Înot din Drobeta-Turnu Severin găzduiește, în perioada 7–8 noiembrie, cea de-a doua ediție a competiției „Cupa Mehedinți” la înot. Evenimentul reunește copii și tineri sportivi cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, de la mai multe cluburi sportive din țară.

Competiția este organizată de Clubul Sportiv Enjoy Swimming Craiova, în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți, și este acreditată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

La deschiderea evenimentului a participat și președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, care a urmărit evoluția tinerilor înotători și a apreciat implicarea antrenorilor și a părinților în susținerea acestora.

Organizarea competiției pentru al doilea an consecutiv la Drobeta-Turnu Severin confirmă rolul Bazinului de Înot în susținerea sportului și în promovarea natației în rândul copiilor și tinerilor.

Partajează acest conținut!