Polițiștii acționează pentru siguranța rutieră și reducerea riscurilor pe șosele

Ieri, 4 februarie, polițiștii din Mehedinți au continuat o serie de acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru reducerea riscului rutier pe drumurile din județ.
Pentru protejarea comunității, oamenii legii au intervenit și au răspuns operativ la 34 de evenimente, dintre care 28 au fost sesizate prin SNUAU 112. În cadrul misiunilor desfășurate, au fost luate măsuri pentru identificarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă legislația rutieră sau consumă substanțe interzise.
Pe parcursul zilei, polițiștii au testat 71 de conducători auto cu aparatura din dotare pentru a stabili eventuale indicii privind consumul de alcool sau substanțe psihoactive la volan. De asemenea, au fost verificate, prin aplicația e-DAC, 250 de autovehicule și 270 de persoane, în demersul de prevenire și combatere a faptelor ilegale.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 218 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 56.000 de lei.
În cadrul acțiunilor, au fost identificați și retrași din trafic 5 conducători auto care reprezentau un pericol pentru siguranța celorlalți participanți la trafic. Drept urmare, acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce, conform prevederilor legale.
Totodată, 9 vehicule care prezentau deficiențe ce compromit siguranța în trafic au fost oprite de la circulație, certificatele lor de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor identificate.
IPJ Mehedinți reiterează apelul către cetățeni să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv pe drumurile publice, pentru a reduce riscurile și accidentele rutiere.
S-ar putea să te mai intereseze
Pe data de 7 septembrie 2022 se împlinesc 58 de [...]
Blue Air a anunțat sistarea tuturor zborurilor care pleacă din [...]



