Persoană dispărută, găsită și salvată în zona viaductului Ada-Kaleh

O femeie în vârstă de 49 de ani, din județul Gorj, dată în urmărire ca persoană dispărută, a fost găsită și salvată de polițiști și pompieri în zona viaductului Ada-Kaleh, din apropierea municipiului Orșova.
Incidentul a avut loc duminică, 23 august, după ce polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Orșova au fost sesizați cu privire la prezența unei persoane întinse pe zidul de sprijin care desparte două magistrale feroviare.
La fața locului au intervenit polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Orșova, Poliției municipiului Orșova, precum și un echipaj al Detașamentului de Pompieri Orșova. Salvatorii au reușit să extragă femeia în condiții de siguranță.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că persoana este o femeie de 49 de ani, din județul Gorj, care fusese dată în urmărire ca persoană dispărută.
Ulterior, aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți și transportată la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
S-ar putea să te mai intereseze
Primarul comunei Bălăcița, din județul Mehedinți, Constantin Vlăduți, riscă să-și piardă [...]
Preotul mehedințean Marian Turea, cel care a construit o nouă [...]
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu [...]



