Panică în Drobeta Turnu Severin! Un bărbat s-a aruncat în gol

Ultima Actualizare: ianuarie 29, 2023Tags:

Scenele groazei s-au petrecut duminică seara, într-un bloc situat la câteva sute de metri de Stația de Salvare, din Drobeta Turnu Severin.
Un bărbat de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin a căzut în gol, în scara unui bloc.
Se pare că bărbatul locuia în blocul vecin și ar fi încercat să își pună capăt zilelor, în scara blocului alăturat, unde nu îl știa nimeni. Locatarii au auzit bubuitura, iar, când au ieșit afară, au descoperit nenorocirea.
Autoritățile au fost sesizate și s-au deplasat de urgență la fața locului.
Bărbatul a fost transportat de spital, însă starea sa este extrem de gravă, cu slabe șanse de supraviețuire.

„Am fost solicitați să intervenim pentru un pacient care a căzut în gol, în scare unui bloc. Nu se știe, încă, etajul de la care a căzut, se presupune că 3 sau 4. La locul solicitării, am găsit un tânăr care respira greoi, cu mult sânge în jurul lui. Vecinii au spus că au auzit o bubuitură și l-au găsit căzut. L-am aspirat și am luat primele măsuri la fața locului. L-am transferat la UPU, dar starea lui este gravă.”, a declarat medicul Horia Ene, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți, care au deschis o anchetă, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest incident.

Partajează acest conținut!