Nou aparat RMN de ultimă generație, inaugurat la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin

Un nou aparat RMN de înaltă performanță a fost inaugurat la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, investiția fiind destinată îmbunătățirii serviciilor medicale oferite pacienților din Mehedinți.
Echipamentul dispune de tehnologii moderne, inclusiv inteligență artificială, care permit efectuarea unor investigații de mare precizie, într-un timp mai scurt și în condiții sporite de confort pentru pacienți.
Investiția se ridică la aproximativ 9,2 milioane de lei, dintre care circa 8,3 milioane de lei reprezintă finanțare asigurată de Ministerul Sănătății, iar 10% reprezintă cofinanțare. Potrivit președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, autoritățile pregătesc și achiziționarea unui al doilea aparat RMN, destinat Unității de Primiri Urgențe.
Noul echipament face parte din seria investițiilor realizate în ultimii ani pentru modernizarea Spitalului Județean și dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă.
S-ar putea să te mai intereseze
Jandarmii mehedințeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică [...]
Elevii de gimnaziu ai Școlii Gimnaziale „Dimitrie Grecescu” din Drobeta-Turnu [...]
Oamenii legii din județul Mehedinți au fost prezenți pe străzi [...]



