Activități de prevenire a violenței, desfășurate la Școala „Dimitrie Grecescu” din Severin

Elevii de gimnaziu ai Școlii Gimnaziale „Dimitrie Grecescu” din Drobeta-Turnu Severin au participat, miercuri, 7 octombrie, la activități dedicate prevenirii violenței, organizate în cadrul proiectului PREVENTIN.
În cadrul proiectului, a fost desfășurată și o activitate dedicată părinților, intitulată „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine – Și copilul care zâmbește are nevoie de părinți”. Discuțiile au vizat importanța implicării părinților în viața copiilor, rolul exemplului personal și necesitatea unui parteneriat permanent între familie și școală pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de violență.
Activitățile au fost coordonate de profesorii consilieri școlari Săvescu Anca Hortenzia și Crețu Aida, alături de profesorul itinerant și de sprijin Colcovan Cabiria.
S-ar putea să te mai intereseze
Oamenii legii din județul Mehedinți au fost prezenți pe străzi [...]
Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Drobeta-Turnu [...]
Pompierii din cadrul ISU Mehedinți și ISU Dolj continuă, miercuri, [...]



