Misiune de suflet a jandarmilor mehedințeni

A devenit o tradiţie ca jandarmii mehedințeni să devină, în perioada sărbătorilor de iarnă, un Moş Crăciun inedit pentru cei mai puţin norocoşi. Continuând acțiunile umanitare organizate la nivelul unității, și anul acesta jandarmii au fost mesagerii Moșului pentru cele 23 de persoane aflate în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională din Burila Mare.
Pachete cu articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, dulciuri si alte lucruri necesare au fost dăruite din suflet, pentru a aduce o bucurie celor cu care viața nu a fost blândă.
În acest centru se află 23 de suflete cu povești de viață impresionante, pentru care familia este personalul ce le poartă de grijă cât se poate de bine.
Se bucură de fiecare vizită, când cineva le trece pragul și mai mult decât orice, au nevoie să fie ținuți de mână și ascultați. Să știe că cineva privește către ei.
Solidari la această acțiune umanitară au fost personalul și părinții copiilor de la Grădinița nr.3 cu Program Prelungit și o cofetărie din Drobeta Turnu Severin, care le-a oferit câte un dar dulce.
S-ar putea să te mai intereseze
Ploile din ultima perioadă au venit ca o binecuvântare pentru [...]
Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați [...]
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat la deschiderea [...]



