Mesaj de apreciere pentru polițiști, transmis de conducerea CJ Mehedinți, de Ziua Poliției Române

Cu ocazia Zilei Poliției Română, în județul Mehedinți a avut loc un eveniment dedicat recunoașterii activității polițiștilor și rolului acestora în menținerea siguranței publice.

La manifestare a participat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, care a evidențiat importanța muncii desfășurate de polițiștii mehedințeni. Acesta a subliniat faptul că oamenii legii își îndeplinesc atribuțiile cu responsabilitate, profesionalism și echilibru, contribuind zilnic la protejarea comunității.

De asemenea, conducerea Consiliului Județean a reafirmat sprijinul instituțional pentru Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, inclusiv prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în vederea îmbunătățirii condițiilor de lucru și a dotărilor necesare.

Obiectivul comun rămâne asigurarea unui climat de siguranță în județ, astfel încât cetățenii să aibă încredere în instituțiile statului.

În final, au fost transmise felicitări tuturor polițiștilor pentru devotamentul și profesionalismul de care dau dovadă în exercitarea atribuțiilor, precum și urări de sănătate și succes în misiunile viitoare.

Partajează acest conținut!