Mehedințean arestat pentru că a ucis o pisică

Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat de o femeie din comuna Vânători, cu privire la faptul că un bărbat, din aceeași localitate, a ucis un exemplar felin. La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu polițiștii Secției Poliție Rurală Cujmir, fiind efectuate verificări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că un bărbat, de 41 de ani, ar fi ucis, cu intenție, un exemplar felin, în curtea locuinței sale. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Ieri, 11 aprilie, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Vânju Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost însușită de instanța de judecată.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, în dosarul penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare.
S-ar putea să te mai intereseze
Un moment important pentru comunitatea din Mehedinți a fost marcat [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]
Astăzi, pe Drumul Național 56A, în localitatea Bucura, a avut [...]



