Legea de modificare a pensiilor militare, declarată neconstituțională de CCR

Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională legea care urma să completeze sistemul pensiilor militare. Decizia unanimă a venit în urma sesizării depuse de Avocatul Poporului.
Judecătorii constituționali au constatat că actul normativ care modifica Legea 223/2015 privind pensiile militare ar fi creat două sisteme diferite de echilibrare a pensiilor, ceea ce încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut în articolul 16 din Constituție.
Documentele arată că impactul bugetar al legii ar fi fost masiv – aproximativ 370 milioane lei lunar, din care 130 milioane pentru actualizarea soldei de grad și 240 milioane pentru solda de funcție.
Avocatul Poporului atacase la CCR legea care modifica pensiile militare, argumentând că autoritățile au încălcat procedura legală privind finanțarea. Printre altele, Parlamentul a adoptat legea fără să aștepte termenul de 45 de zile în care Guvernul trebuia să furnizeze fișa financiară.
S-ar putea să te mai intereseze
Echipa de fotbal U10 băieți a Școlii Gimnaziale Nr. 2 [...]
În perioada 1–2 mai 2026, satul Eibenthal din județul Mehedinți [...]
Ziua Veteranilor de Război a fost marcată astăzi la Drobeta-Turnu [...]



