La volan fără a poseda permis de conducere

Polițiștii Secției Poliție Rurală Șimian au depistat, ieri, 30 ianuarie, în trafic, un bărbăt de 22 de ani, din comuna Șimian, în timp ce conducea un autovehicul, în localitatea Erghevița, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că plăcuța de înmatriculare aplicată autovehiculului condus de bărbat ar fi fost atribuită unui alt autovehicul, acesta fiind radiat din data de 23 mai 2022. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin cu propunere de luare a unei alte măsuri.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
S-ar putea să te mai intereseze
Copiii din localitatea Pătulele au avut parte de o activitate [...]
Compania ZEBLEX anunță că își extinde echipa și recrutează personal [...]
Persoanele vârstnice din Vânju Mare și Strehaia au fost informate, [...]



