La volan cu permis de conducere fals

Urmărire noaptea trecută în trafic pentru prinderea unui tânăr care nu a oprit la semnalul polițiștilor. Astfel, polițiști din Tismana, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier, pe DJ 671 Călugăreni, au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism. Întrucât acesta nu a oprit la semnal, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, pe o distanță de aproximativ un kilometru. Polițiștii au stabilit că autoturismul era condus de un tânăr de 18 ani, din orașul Baia de Aramă, județul Mehedinți. Tânărul le-a prezentat permisul de conducere și documentele mașinii. După verificarea în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a precizat că permisul de conducere fals l-ar fi achiziționat în schimbul sumei de 500 de euro. Barbatul este acuzat de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Sursa gds.ro
S-ar putea să te mai intereseze
Ploile din ultima perioadă au venit ca o binecuvântare pentru [...]
Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați [...]
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat la deschiderea [...]



