Jandarmeria Mehedinţi: 524 misiuni executate în noiembrie, cu circa 900 de jandarmi mobilizaţi

În luna noiembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți a desfășurat un total de 524 de misiuni, cu implicarea a aproximativ 900 de jandarmi, având ca obiectiv principal consolidarea siguranţei publice în judeţ.
Pe segmentul menţinerii ordinii publice, forţele de jandarmi au acţionat în 481 de misiuni, fie independent, fie în cooperare cu alte instituţii, în zone aglomerate precum pieţe, târguri, parcuri, în apropierea unităţilor de învăţământ sau la manifestări publice. În aceste acţiuni au fost mobilizați circa 700 de jandarmi.
Totodată, au fost executate 40 de misiuni în cooperare interinstituțională, cu implicarea unui efectiv de aproximativ 120 de jandarmi, în sprijinul partenerilor din cadrul MAI, executorilor judecătorești, autorităţilor silvice sau a altor instituţii.
În cadrul acestor misiuni, au fost constatate 21 de infracțiuni — infracțiuni variate, de la violențe, portul de obiecte periculoase, furturi şi tâlhării, până la comercializare ilegală de mărfuri sau conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale (19 avertismente și 36 amenzi), în valoare totală de 29.900 lei, în principal pentru încălcări ale normelor de convieţuire socială şi perturbări ale ordinii şi liniștii publice.
S-ar putea să te mai intereseze
Un magistrat cu puternice rădăcini profesionale în județul Gorj a [...]
Instituția fiscală trece printr-o transformare radicală a modului în care [...]
Pe malul Dunării, într-un loc tranzitat zilnic de mii de [...]



