Pe malul Dunării, într-un loc tranzitat zilnic de mii de oameni și mașini, se înalță tăcută și vizibil degradată statuia cunoscută sub numele de „Danubia”. Monumentul, care înfățișează o femeie pregătită să sară în apele fluviului, reprezintă un omagiu adus miilor de români care, înainte de 1989, și-au riscat sau și-au pierdut viața încercând să traverseze înot Dunărea spre Iugoslavia și, de acolo, spre Occident.

În lipsa oricăror panouri explicative sau a intervenției autorităților, statuia se prăbușește bucată cu bucată sub privirile nepăsătoare ale trecătorilor. Fragmente din structură, cum ar fi ochiul statuii, ajung să se desprindă și să fie lăsate pe soclu, un simbol dureros al uitării în care a căzut această pagină întunecată din istoria recentă.

Pentru cei care au supraviețuit acelor timpuri sau își amintesc dramele de la frontieră, „Danubia” rămâne o mărturie vie a celor care au căzut sub gloanțele grănicerilor sau și-au găsit sfârșitul în adâncurile reci ale fluviului. Apelul lansat în spațiul public este ferm: autoritățile sau cei responsabili sunt chemați să intervină de urgență pentru salvarea și protejarea acestui monument înainte ca el să dispara complet, transformându-se din memorie vie în tăcere definitivă.