ISU Mehedinți recrutează ”Salvatori din pasiune”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Drobeta” al județului Mehedinți reia recrutarea și pregătirea voluntarilor.
Astfel, până la data de 24 martie, se desfășoară etapa de recrutare şi înscriere a candidaţilor. În perioada 25-31 martie, va avea loc analiza dosarelor, iar în perioada 1-5 aprilie 2024, semnarea contractelor de voluntariat.
„Pentru a face parte din echipa salvatorilor mehedinţeni, cetăţenii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
Pregătirea voluntarilor se realizează în mod etapizat, prin participarea la cursuri de pregătire urmate de susținerea unor examene. În funcţie de competenţele dobândite după parcurgerea programelor de pregătire, de minimum 120 de ore, activităţile derulate alături de pompierii mehedinţeni vor consta în participarea la misiunile de intervenție, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar, dar şi de popularizare a mesajului preventiv.
Dosarul candidatului se va depune la sediul ISU Mehedinți, situat pe strada Portului nr. 2 din municipiul Dr.Tr.Severin și trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă” şi acordul părinţilor sau tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.
Demersul instituţiei noastre are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice, materializat în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.
Proiectul „Salvator din pasiune” a fost lansat la nivel naţional de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu anul 2016”, au transmis reprezentanții ISU Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]
Astăzi, pe Drumul Național 56A, în localitatea Bucura, a avut [...]
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu [...]



