Ionuț Moșteanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării, în urma controverselor legate de CV

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, și-a anunțat vineri demisia din funcție, la cinci luni după preluarea mandatului. Decizia vine în urma dezvăluirilor apărute în presă privind neclarități din CV-ul său, legate de studiile și diplomele obținute.
Moșteanu a precizat că a discutat hotărârea cu președintele Nicușor Dan, premierul Ilie Bolojan și liderul USR, Dominic Fritz, cărora le-a mulțumit pentru „susținere și încredere”.
„Este un gest făcut cu asumare și respect față de Armata Română”, a declarat Moșteanu, subliniind că a ales să demisioneze într-un context pe care l-a descris drept „de securitate gravă pentru regiune”.
El a transmis mulțumiri și colegilor din minister, afirmând că în cele cinci luni de mandat a încercat să-și ducă atribuțiile cu „responsabilitate și seriozitate”. „Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie”, a adăugat acesta.
Demisia sa urmează să fie analizată și formalizată de către premier.
S-ar putea să te mai intereseze
Deși în luna mai a fost oficializată o lege ce [...]
Drobeta Turnu Severin, se regăsește printre orașele din țară în [...]



