Investiții în prevenție: lucrări de decolmatare pe pârâul Hușnița, în zona Strehaia

Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinți, din cadrul Apele Române Jiu, desfășoară în această perioadă lucrări de decolmatare a albiei pârâului Hușnița, în zona orașului Strehaia. Intervenția face parte din Planul Tehnic de Întreținere și Exploatare a lucrărilor de gospodărire a apelor.
Potrivit reprezentanților instituției, lucrările sunt esențiale pentru menținerea capacității de tranzitare a debitelor și pentru reducerea riscului de inundații în perioadele cu precipitații abundente. În timp, acumulările de aluviuni, vegetația și diverse materiale depuse pe fundul albiei conduc la diminuarea secțiunii de scurgere, ceea ce poate favoriza revărsările cursurilor de apă.
Prin aceste intervenții preventive, autoritățile urmăresc creșterea gradului de siguranță pentru comunitățile locale și protejarea infrastructurii din zonele expuse riscului hidrologic.
Reprezentanții „Apelor Române Jiu” subliniază că astfel de lucrări de întreținere au caracter periodic și reprezintă o componentă importantă a managementului durabil al resurselor de apă și al prevenirii efectelor fenomenelor hidrometeorologice extreme.
S-ar putea să te mai intereseze
Ploile din ultima perioadă au venit ca o binecuvântare pentru [...]
Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați [...]
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat la deschiderea [...]



