Instabilitate atmosferică accentuată în România: ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 17 aprilie, ora 10:00 – 18 aprilie, ora 20:00, care vizează centrul, sudul și estul țării. Meteorologii avertizează că în această perioadă vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, fenomene ce pot crea disconfort și riscuri locale.
Potrivit ANM, ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp, depășind izolat 25 l/mp. În regiunile sudice există condiții pentru apariția grindinei, iar instabilitatea atmosferică va fi însoțită pe alocuri de vijelii.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare pe parcursul zilei de vineri, mai ales în vestul țării, dar și în restul teritoriului în timpul ploilor. Sâmbătă, rafalele vor fi resimțite în special în est, sud-est și la munte, unde vitezele pot atinge 60–80 km/h. În zonele joase, viteza vântului va fi în general de 45–55 km/h.
De asemenea, meteorologii au emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică pentru intervalul 17 aprilie, ora 12:00 – 21:00, ce afectează județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna. În aceste zone sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice frecvente și intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50–55 km/h.
Cantitățile de apă vor fi însemnate, putând ajunge la 20–25 l/mp în intervale de 1–3 ore și, izolat, chiar peste 35 l/mp.
S-ar putea să te mai intereseze
Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a anunțat intensificarea măsurilor de [...]
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Mehedinți au desfășurat o [...]
Peste 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de [...]



