Pompierii mehedințeni, mobilizați în minivacanța de Paște

Peste 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți vor fi zilnic la datorie pe durata minivacanței de Paște, pentru a asigura intervenția rapidă în cazul producerii unor situații de urgență și pentru protejarea cetățenilor.
Reprezentanții ISU Mehedinți au anunțat că, în această perioadă, au fost dispuse măsuri speciale pentru prevenirea incidentelor, accentul fiind pus pe activități de informare și control. Astfel, specialiștii Inspecției de Prevenire vor verifica peste 30 de biserici și mănăstiri din județ, urmărind identificarea și eliminarea riscurilor de incendiu.
Un dispozitiv suplimentar va fi mobilizat în Noaptea de Înviere, când aproximativ 30 de pompieri, sprijiniți de șapte autospeciale de intervenție, vor fi prezenți în apropierea lăcașurilor de cult unde este așteptat un număr mare de credincioși.
Pentru a evita producerea unor incidente, pompierii le recomandă cetățenilor să utilizeze cu prudență lumânările aprinse, să le țină la distanță de obiecte inflamabile și să nu le lase nesupravegheate. De asemenea, este important ca acestea să nu fie lăsate la îndemâna copiilor și să nu fie transportate aprinse în autoturisme.
Totodată, autoritățile atrag atenția asupra modului de parcare în apropierea bisericilor, astfel încât căile de acces pentru autospeciale și hidranții exteriori să nu fie blocate.
S-ar putea să te mai intereseze
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de instabilitate [...]
Atmosferă de sărbătoare, tradiții autentice și peisaje spectaculoase, în acest [...]



