Iluminatul festiv a fost aprins la Drobeta Turnu Severin

Ultima Actualizare: decembrie 1, 2022Tags: , ,

Municipiul Drobeta Turnu Severin a intrat în atmosfera de poveste ieri seară, când iluminatul festiv a fost aprins în tot orașul, în prezența unui număr mare de copii veniți împreună cu părinții pe esplanada de pe strada Crișan.

De altfel, toate arterele principale sunt împodobite cu aranjamente de iarnă, viu colorate, pentru a completa sărbătorile pe care cu toții le așteptăm!

“Am pornit, în această seară, iluminatul festiv alături de micii severineni, nerăbdători și bucuroși! Ne-au fost alături părinții și bunicii lor, iar atmosfera pe care am creat-o împreună, ne-a arătat încă o dată , că în preajma sărbătorilor, sufletele noastre se bucură la fel. 

La mulți ani sărbătoriților zilei și vă mulțumesc pentru că ne-ați fost alături, în această seară!

Vă invit și mâine, pe 1 decembrie, să ne bucurăm de ziua noastră națională, iar duminică să îi facem fericiți pe copiii noștri la deschiderea Orășelului Copiilor.”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu. 

“Felicit municipalitatea și consilierii locali pentru că reușesc să mențină orașul la un nivel ridicat în ceea ce privește iluminatul festiv! Este un detaliu important pentru această perioadă și sunt convinsă că pe parcursul săptămânilor viitoare, vor veni copii și din județ să viziteze atât orășelul copiilor din fața Palatului Administrativ, cât și zona Crișan, unde au fost instalate mii de ornamente luminoase și bradul de Crăciun.

Vă doresc tuturor să vă bucurați de această lună și tot ce aduce ea, cu multă sănătate, alături de cei dragi!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Partajează acest conținut!