Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Gheorghe Dincă a fost condamnat de Tribunalul Olt la 30 de ani de închisoare în dosarul uciderii Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. Decizia nu este definitivă.

Aceasta este pedeapsa maximă pe care o poate primi o persoană în vârstă de peste 65 de ani, conform legii. Gheorghe Dincă trebuie să le plătească daune morale de 700.000 de lei familiilor celor două tinere. În aceste condiții, a fost menținut sechestrul asupra bunurilor sale. Sentinţa poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile. Instanţa s-a pronunţat în Cazul Caracal după mai multe amânări.
S-ar putea să te mai intereseze
Un bărbat de 41 de ani, din comuna Burila Mare, [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, [...]
Un incident tragic a avut loc în municipiul Drobeta-Turnu Severin, [...]



