17 permise reținute în doar 24 de ore, în Mehedinți. Sancțiuni de peste 56.000 de lei aplicate de polițiști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, în data de 14 aprilie, o amplă acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea disciplinei în trafic.
În ultimele 24 de ore, oamenii legii au intervenit la 28 de evenimente, dintre care 17 au fost sesizate prin apeluri la 112. Totodată, 123 de șoferi au fost testați pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive, în cadrul controalelor desfășurate pe drumurile publice din județ.
Pentru prevenirea faptelor ilegale, polițiștii au verificat 296 de autovehicule și 372 de persoane prin aplicația e-DAC.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 204 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 56.000 de lei.
De asemenea, 17 conducători auto au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți, iar dreptul acestora de a conduce a fost suspendat conform legislației în vigoare.
În același interval, polițiștii au oprit din circulație 7 vehicule care nu prezentau siguranță rutieră, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor.
Reprezentanții IPJ Mehedinți anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță în rândul comunității.
S-ar putea să te mai intereseze
Locuitorii comunei Bâcleș care dețin tractoare vor beneficia, în curând, [...]
Au fost demarate procedurile pentru începerea lucrărilor de modernizare a [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]



