Festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Biologie, găzduită în Mehedinți

Județul Mehedinți a fost, în această săptămână, gazda Olimpiadei Naționale de Biologie, competiție de prestigiu care a reunit 269 de elevi din întreaga țară. Evenimentul s-a încheiat cu festivitatea de premiere, desfășurată în prezența autorităților locale și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.

Consiliul Județean Mehedinți a fost partener al manifestării, contribuind la susținerea unui eveniment dedicat performanței și excelenței în educație. În cadrul ceremoniei au fost acordate 12 premii, 44 de mențiuni și 36 de premii speciale, ca recunoaștere a rezultatelor obținute de elevi.

Printre rezultatele notabile s-au remarcat și elevi din județul Mehedinți. Busuioc Irina, elevă a Colegiului Național Gheorghe Țițeica, a obținut un premiu special, clasându-se pe locul zece la nivel național. De asemenea, Vișan Flavius Cristian, elev al aceluiași colegiu, a ocupat locul al optsprezecelea în ierarhia națională.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la festivitatea de premiere și a înmânat distincții elevilor merituoși, transmițând felicitări tuturor participanților, profesorilor îndrumători și organizatorilor. Acesta a subliniat importanța susținerii performanței în educație și rolul investițiilor în formarea tinerei generații.

Reprezentanții autorităților au evidențiat faptul că Mehedințiul își consolidează statutul de gazdă a unor evenimente educaționale de amploare, care promovează excelența și implicarea în învățământ.

Investiția în educație rămâne una dintre prioritățile esențiale pentru dezvoltarea comunității, au transmis oficialii județului.

Partajează acest conținut!