Tânăr de 23 de ani, prins la volanul unei mașini neînmatriculate în Drobeta-Turnu Severin

Ultima Actualizare: octombrie 26, 2026Tags: ,

 


Un șofer în vârstă de 23 de ani, din Strehaia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști pe un bulevard din Drobeta-Turnu Severin. Autoturismul pe care îl conducea, înmatriculat în Franța, nu figura ca având drept de circulație pe drumurile publice.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drobeta-Turnu Severin – Biroul Ordine Publică au desfășurat, ieri, 25 octombrie, activități de control în trafic, oprit fiind un autoturism care rula pe bulevardul Mihai Viteazu din oraș.

La volanul mașinii a fost identificat un tânăr de 23 de ani, domiciliat în orașul Strehaia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au descoperit că vehiculul – deși purta plăcuțe de înmatriculare străine – nu era înmatriculat corespunzător pentru a circula legal pe drumurile publice din România.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările sunt continuate de autorități pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Partajează acest conținut!