Documente ale Consiliului UE arată că Olanda nu aplică legislaţia Schengen

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, afirmă că sunt documente oficiale ale Consiliul Uniunii Europene care arată că Olanda nu aplică legislaţia Schengen, susţinând că această ţară este acuzată de deficienţe „grave” privind aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul politicii comune a vizelor.
„În mod ironic, şi cel de-al doilea stat care s-a împotrivit, de-a lungul timpului, intrării României în Schengen are mari deficienţe în ceea ce priveşte implementarea legislaţiei Schengen. Sunt date oficiale, prezentate în două documente ale Consiliului UE. În primul, Olanda este acuzată de deficienţe ‘grave’ privind aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul politicii comune a vizelor. În acest sens, Olandei i se face practic un instructaj oficial privind modul în care ar trebui să-şi reorganizeze întregul sistem consular pentru a nu vulnerabiliza spaţiul Schengen. Sunt formulate, prin urmare, 25 de propuneri pe care aceasta trebuie să le implementeze de îndată”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
El susţine că în al doilea document al Consiliului UE se menţionează deficienţe identificate pe baza unui Raport din 2021 în ceea ce priveşte implementarea de către Olanda a legislaţiei Schengen privind returnarea.
„Astfel, Olanda este obligată să implementeze o serie de modificări legislative pentru o aplicare uniformă a Directivei privind returnarea în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene”, scrie Tomac.
Europarlamentarul menţionează că aceste două documente ale Consiliului UE “pot şi trebuie să fie folosite de autorităţile române şi cele bulgare în negocierile de săptămâna viitoare din Suedia”.
S-ar putea să te mai intereseze
Blue Air a anunțat sistarea tuturor zborurilor care pleacă din [...]
Românii se îndreaptă mai nou spre mașinile electrice, iar asta [...]
Ploile din ultima perioadă au venit ca o binecuvântare pentru [...]



