Criză financiară la DGASPC Mehedinți: angajații nu și-au primit salariile de două luni

Ultima Actualizare: octombrie 14, 2025Tags: ,

Peste 700 de angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți nu și-au primit salariile pentru a doua lună consecutivă, iar contribuțiile către stat nu au fost achitate în aceeași perioadă. Sindicatele acuză Guvernul că a neglijat sistemul social și cer urgent alocarea fondurilor necesare.

Conform legislației, 90% din bugetul DGASPC ar trebui să fie asigurat din fonduri de la stat, însă rectificarea bugetară, care în anii precedenți avea loc în lunile iulie-august, întârzie. Sindicaliștii spun că, odată cu rectificarea care urmează să fie făcută de Executiv, angajații vor primi salariile restante în câteva zile.

Reprezentanții DGASPC subliniază că instituția continuă să asigure serviciile sociale pentru copii și persoane vulnerabile, în ciuda întârzierilor salariale.

Partajează acest conținut!