54 de șoferi au rămas fără permis în doar patru ore, pe DN 6, în Mehedinți

Ultima Actualizare: august 10, 2026Tags: , ,

Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri pe DN 6, în județul Mehedinți. În doar patru ore, 54 de conducători auto au rămas fără permis de conducere, după ce au fost depistați încălcând grav regulile de circulație.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, împreună cu colegii lor din cadrul IPJ Caraș-Severin, au desfășurat, pe 9 iulie, o acțiune comună pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive și al depășirilor neregulamentare.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 15:00–19:00, iar polițiștii au folosit echipamente radar amplasate în sistem „cascadă”, pentru identificarea șoferilor care circulau cu viteze mult peste limitele legale.

În urma controalelor, polițiștii mehedințeni au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind 135.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 52, au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Alte două sancțiuni au vizat efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire.

În cazul abaterilor grave, polițiștii au dispus reținerea permiselor de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce. Șoferii sancționați au fost depistați circulând cu viteze care depășeau cu mai mult de 50 km/h, respectiv 70 km/h, limita maximă admisă pe respectivele sectoare de drum.

Pe lângă permisele reținute, polițiștii au retras două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

În cadrul aceleiași acțiuni au fost efectuate și 30 de testări pentru depistarea consumului de alcool și a substanțelor interzise.

Reprezentanții poliției atrag atenția că viteza excesivă reprezintă în continuare una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Acțiunile de acest tip urmăresc creșterea siguranței pe drumurile publice și responsabilizarea șoferilor, în special pe tronsoanele de drum unde viteza și depășirile riscante pot transforma o clipă de neatenție într-o tragedie.

Partajează acest conținut!