Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Floriile

Duminică, 9 aprilie 2023, toți creștinii ortodocși din România sărbătoresc Floriile, sărbătoare cunoscută și ca Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor este o sărbătoare fără dată fixă, care este celebrată în fiecare an cu o săptămână înainte de Paște.
Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.
Această sărbătoare este una dintre cele mai importante sărbători din an, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie
aclamat ca împărat. Salcia de Florii înlocuieşte, de fapt, ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în România. Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul. Drept mulţumire, Fecioara Maria a dăruit sfinţenie salciei.
În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzească pe toţi cei din casă de boli. Alţii respectă o altă tradiție de Florii: le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile.
- Floriilor Începând cu seara de Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară se fac slujbe speciale numite denii. Aceste slujbe au rolul de a ne aminti tuturor momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim până la Învierea Sa.
- Tot în Duminica Floriilor, biserica acordă dezlegare la pește, a doua oară, în postul Paștelui, după Buna Vestire.
Aproximativ 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica, duminică, în ziua de Florii. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanei, este vorba despre 610.693 de bărbaţi şi peste 1.790.000 de femei.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu [...]
Consiliul Județean Mehedinți a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare [...]
Drobeta-Turnu Severin se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate [...]



