Comunitatea mehedințeană, alături de pompieri la Ziua Protecției Civile 2026

Ziua Protecției Civile 2026 a fost marcată în județul Mehedinți printr-o serie de activități dedicate informării și apropierii de comunitate, organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți.
Pe parcursul weekendului, specialiștii Inspecției de Prevenire și ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților au desfășurat acțiuni de informare în mai multe târguri din județ, unde au discutat cu cetățenii despre măsurile esențiale de prevenire a incendiilor, comportamentul corect în situații de urgență și importanța responsabilității individuale.
În municipiu, pompierii au fost prezenți în centrele comerciale, oferind demonstrații privind tehnica de intervenție și răspunzând întrebărilor celor interesați. Tinerii au avut ocazia să afle informații concrete despre pașii necesari pentru a urma o carieră în domeniul situațiilor de urgență și despre provocările, dar și satisfacțiile profesiei de pompier.
Un moment special l-a constituit aniversarea a 10 ani de la lansarea programului Salvator din pasiune, prin care numeroși mehedințeni au ales să se implice activ în sprijinul comunității. Cei interesați au primit detalii despre condițiile de înscriere și despre activitățile desfășurate de voluntari.
În semn de apreciere, doamnele prezente la eveniment au primit câte o floare, un gest simbolic menit să aducă un plus de bucurie și să marcheze începutul primăverii.
La acțiuni au participat și voluntarii ISU Mehedinți, implicați activ în organizare și în dialogul cu cetățenii.
Reprezentanții instituției au transmis mulțumiri tuturor celor care au participat și au subliniat că prevenirea rămâne cea mai eficientă formă de protecție, iar o comunitate bine informată este o comunitate pregătită.
S-ar putea să te mai intereseze
Adrian Mutu, antrenorul Rapidului și fostul atacant al Naționalei, a [...]
Colonelul Adrian Zanfir și-a încheiat oficial cariera din cadrul Jandarmeriei [...]
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită la data de 13 [...]



