Comune și orașe care ar putea dispărea în Mehedinți

Un municipiu, trei orașe și aproape jumătate dintre comunele din Mehedinți nu mai îndeplinesc din punct de vedere formal condițiile pentru a mai fi astfel denumite. Numărul de locuitori a scăzut drastic în multe localități din județul Mehedinți, iar unele dintre acestea ar trebui să piardă, dacă legea s-ar aplica întocmai, statutul de care îl au: municipii, orașe, respectiv comune. Astfel, dacă Legea Nr. 351/06 iulie 2021, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național, s-ar aplica, județul Mehedinți ar pierde, din punct de vedere administrativ un municipiu, toate orașele și aproape jumătate dintre comune, adică localități care nu ating pragul minim al numărului de locuitori pentru a avea statutul pe care îl au în acte.
Conform legislației în vigoare, pentru a primi statutul de municipiu, o localitate trebuie să aibă o populație de 40.000 de locuitori. În acest moment, în Mehedinți, sunt 2 municipii: reședința de județ – Drobeta Turnu Severin și Orșova. Severinul are o populație de aproximativ 80.000 de locuitori și își păstrează, conform legii, titlul. Orșova, în mod normal, nu ar trebui să păstreze statutul de municipiu și nici măcar pe cel de oraș, având o populație de 8.506 locuitori.
În ceea ce privește orașele, pentru a primi acest statut, localitățile trebuie să aibă 10.000 de locuitori. În Mehedinți, sunt 3 orase, dintre care doar unul se apropie de pragul impus de lege, din punct de vedere al numărului de locuitori, pentru a menține statutul de oraș – și anume: Strehaia (cu 9.059 locuitori). Celelalte două, dupa datele ultimului recensământ, ar trebui să piardă statutul de oraș. Este vorba despre Vânju Mare (cu o populație de 5.078 de locuitori) și Baia de Aramă (4.478 locuitori).
Pentru a avea titlul de comună, localitățile trebuie sa aibă 1.500 de locuitori. În Mehedinți, conform ultimului recensământ, 26 din cele 61 de comune ar trebui sa piardă statutul și să fie arondate altor comune. Există chiar și comune cu 483 locuitori – Cireșu, 497 – Godeanu, 686 – Podeni.
S-ar putea să te mai intereseze
Ploile din ultima perioadă au venit ca o binecuvântare pentru [...]
Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați [...]
Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ramona Cupă, a participat la deschiderea [...]



